Landpower este un tractor simplu, dar puternic și fiabil, capabil să execute toate lucrările din câmp. Disponibil în versiuni cu cabină și cu platformă, acest tractor se remarcă printr-un design funcțional, având capotajul înclinat pentru o vizibilitate frontală îmbunătățită.
Motoarele FPT NEF 67, de 6,7 litri, cu 6 cilindri, turbo și intercooler, echipează tractoarele Landpower. Aceste motoare oferă o putere de până la 157 CP și un cuplu de 691 Nm la 1400 rpm, asigurând o forță de tracțiune ridicată și un consum redus de combustibil, cu economii de până la 10%.
Rezervorul de combustibil are o capacitate de 260 litri, garantând zile lungi de lucru fără realimentare.

Transmisia T-TRONIC
Transmisia T-Tronic, cu șase viteze powershift (HML) și trei game, oferă un total de 54 trepte înainte și 18 trepte înapoi.
Funcția de-clutch și reversorul power shuttle facilitează schimbarea rapidă și ușoară a treptelor, precum și trecerea din mers înainte în mers înapoi.
Un reductor (creeper) extinde numărul treptelor la 108 înainte și 36 înapoi, cu o viteză minimă de lucru de doar 350 metri pe oră.
